Nu am fost niciodata o “sportiva” si cred ca acest lucru se datoreaza faptului ca am avut un profesor de sport in gimnaziu a carui atitudine agresiva si severitate excesiva ma revolta, asa ca am decis la un moment dat sa iau in considerare faptul ca am “picior plat” (motiv de scutire pe atunci) si sa scap de o asemenea corvoada pe tot parcursul liceului si in facultate.
Imi placea, in schimb, inainte de a deveni o “mic-burgheza” :D , sa-mi iau cortul in spinare si sa colind muntii cu prietenii, sa fac excursii lungi, la pas, prin paduri, fotografiind peisaje la intamplare sau pur si simplu savurand linistea.
De cand m-am mutat aici, toate acestea au disparut din rutina mea. Si nu este numai din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii, ci datorita faptului ca nu exista o cultura a mersului pe jos, toata lumea, inclusiv sotul meu, cand iese din casa parcurge in general distanta de la usa de la intrare la masina si invers. Trotuare aproape ca nu exista, le mai gasesti prin centrul oraselor sau prin campusurile universitare, insa in suburbii asemeni celei in care locuiesc eu, lipsesc cu desavarsire.
La inceput lucrul acesta ma scotea din minti, m-am apucat la un moment dat sa-mi impun o plimbare zilnica, de o jumatate de ora macar, insa m-am lasat pagubasa dupa ce am vazut unele priviri mirate din spatele parbrizelor sau am primit oferte de la vecini “sa ma duca unde vreau sa ajung”. Cum nu am veleitati de jogger, am ajuns sa ma adaptez situatiei si sa conduc chiar si atunci cand merg intr-un loc aflat la o distanta de o mila.
De cateva luni am iesit ori de cate ori nu era prea frig seara la o plimbare lejera cu cainele (se pare insa ca prea lejera), iar in timpul celor doua veri trecute am inotat aproape zilnic. Nu din necesitate, ci pur si simplu fiindca vreau sa ma simt mai energica fara sa trebuiasca sa-mi cumpar cine stie ce DVD cu exercitii sau sa urmaresc programe TV cu persoane musculoase sarind in dreapta si in stanga timp de o jumatate de ora. Nu-mi place ideea de exercitiu indoors, ci aerul pur si simplu si inca sunt pasionata de peisaje. :)
Insa parca nu este acelasi lucru… aseara, de pilda, dupa ce am parcat masina la o oarecare departare de supermarket-ul unde voiam sa facem cumparaturi, mi-am dat seama ca a inceput sa ma oboseasca mersul pe jos. Asa ca m-am enervat, mi-am luat cainele de lesa (cel din avatar) si am tras un sprint de vreo ora pe care am de gand sa mi-l impun zilnic de acum. La inceput Arty m-a tras dupa el asa cum face de obicei, spre sfarsit eu eram cea care il conducea si chiar m-am simtit bine la intoarcerea acasa, eram obosita, dar era o oboseala vesela.
Nu de alta, dar altfel cand ma voi veni in vizita in tara presimt ca voi lesina la prima iesire in oras.
